Chişinău, 25 mai 2010.
– O
delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova efectuează, pe parcursul
săptămânii curente, o vizită de lucru în Lituania.
Vizita se încadrează în primul
ciclu de instruiri al Programului de Instruire Parlamentară pentru
deputaţii Parlamentului Republicii Moldova, organizat de Seimas-ul Republicii Lituania în cooperare cu
Institutul Republican Internaţional din Vilnius, în
concordanţă cu necesităţile şi priorităţile
deputaţilor Parlamentului Republici Moldova. Acestea au fost identificate
în cadrul vizitei de evaluare la Chişinău, la 29 ianuarie
curent, a vicepreşedintelui Semas-ului Lituaniei
Ceslovas Jursenas şi a
deputatului Petras Austrevicius,
fost negociator şef al Lituaniei privind aderarea la Uniunea
Europeană.
Programul de instruire va fi moderat de către
deputaţi lituanieni, funcţionari publici, precum şi de
experţi în domeniul legal şi de integrare europeană, fiind
preconizate trei cicluri de instruire în anul 2010 pentru circa 60 de
deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova. Proiectul are drept scop
consolidarea activităţilor Parlamentului Republicii Moldova,
îmbunătăţirea capacităţii lui administrative
şi legislative, pregătirea pentru negocierile cu Uniunea
Europeană şi integrare în UE, promovarea cooperării
interparlamentare.
Primul ciclu de instruiri include aspecte ce
ţin de activitatea parlamentarilor în coaliţie, coordonarea
politicilor interne şi administrarea activităţii Parlamentului,
controlul parlamentar şi cooperarea cu guvernul, proceduri legislative
şi implementarea legislaţiei, comitete şi comisii,
experienţa Lituaniei în negocierile cu UE, pregătirea pentru
integrarea europeană şi armonizarea legislaţiei naţionale
cu cea comunitară.
La Vilnius deputaţii moldoveni vor avea o
serie de întrevederi cu conducerea Seimas-ului,
preşedinţi de comisii parlamentare şi cu alte
oficialităţi.
Mihai
Ghimpu a propus oficialilor FAO de a deschide o reprezentanţă la
Chişinău cu scopul de a implementa o serie de proiecte în
domeniul agricol
Roma, 25 mai 2010. – Solicitare
de fonduri speciale în sectorul agricol al Republicii Moldova,
iniţiativa de a deschide reprezentanţa FAO la Chişinău cu
scopul de a implementa o serie de proiecte în domeniul agricol, au fost
principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii de la Roma a
Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al
Republicii Moldova, cu vicedirectorul general al Organizaţiei
Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO)
Changchui He.
„Suntem recunoscători şi vă
mulţumesc în numele cetăţenilor Republicii Moldova pentru
implementarea unui şir de proiecte speciale de asistenţă
tehnică şi de urgenţă în Republica Moldova:
asistenţa preparatorie pentru recensământul agricol,
consolidarea serviciilor fitosanitare şi agrochimice, consolidarea capacităţilor
în domeniul biotehnologiilor agricole şi biosecurităţii”,
a menţionat Preşedintele Ghimpu în debutul întrevederii.
Mihai Ghimpu a exprimat disponibilitatea conducerii
Republicii Moldova de a susţine plenipotenţiar principiile şi
valorile de bază ale FAO: creşterea nivelului de nutriţie,
creşterea productivităţii agricole,
îmbunătăţirea nivelului de trai a populaţiei din
mediul rural etc.
În cadrul întrevederii, şeful
statului a solicitat sprijin financiar din partea FAO pentru
cetăţenii Republicii Moldova, care au de suferit periodic de pe urma
calamităţilor naturale, în special de inundaţii, care
afectează numeroase localităţi din Republica Moldova, respectiv
şi proprietari de terenuri agricole. Totodată, Preşedintele a
prezentat strategiile naţionale în domeniul agricol, subliniind că
agricultura Republicii Moldova necesită investiţii pentru
modernizarea acestei ramuri importante a economiei, în special din partea
investitorilor străini, pentru a creşte nivelul calităţii
produselor agricole.
Preşedintele Mihai Ghimpu a solicitat reprezentanţilor
FAO examinarea posibilităţii stabilirii unei cooperări cu
caracter permanent între experţii organizaţiei şi membrii
Comisiei parlamentare agricultură şi industrie alimentară
în scopul oferirii expertizării legislaţiei în domeniu.
În context, Changchui He a subliniat disponibilitatea
FAO de a acorda asistenţă financiară, tehnică şi de
consultanţă ţării noastre în contextul
asigurării securităţii alimentare pentru toţi
cetăţenii Republicii Moldova printr-o alimentaţie
sănătoasă, ceea ce contribuie la menţinerea unui echilibru
demografic şi la modernizare în ansamblu a Republicii Moldova.
La discuţiile cu reprezentanţii FAO au mai
participat Serafim Urechean, prim-vicepreşedintele Parlamentului,
Alexandru Stoianoglo, vicepreşedintele Parlamentului, deputaţii Mihai
Godea şi Gheorghe Brega.
Delegaţia
Parlamentului R. Moldova s-a întîlnit la Roma cu membrii grupului
de prietenie cu ţara noastră din cadrul Legislativului italian
Roma, 25 mai 2010. – Aspecte de
consolidare a relaţiilor bilaterale şi de cooperare parlamentară
au fost discutate la întrevederea delegaţiei Legislativului
ţării noastre, condusă de Preşedintele Parlamentului Mihai
Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, cu membrii grupului de
prietenie cu Republica Moldova din cadrul Camerei Deputaţilor a
Parlamentului Republicii Italiene.
În cadrul întrevederii, Mihai Ghimpu a
menţionat importanţa stabilirii şi menţinerii contactelor
de cooperare la nivel de comisii parlamentare de profil, delegaţii
naţionale în cadrul organizaţiilor internaţionale, etc.
În acest context, membrii delegaţiei italiene au fost informaţi
despre constituirea grupului de prietenie cu Republica Italiană din cadrul
Parlamentului Republicii Moldova, condus de deputatul Oazu Nantoi.
În timpul dialogului cu parlamentarii
italieni, Mihai Ghimpu a reiterat faptul că Republica Moldova
contează şi în continuare de sprijinul Italiei în
realizarea parcursului său european, exprimîndu-şi
încrederea că la aceasta va contribui şi colaborarea
eficientă dintre cele două grupuri de prietenie.
Preşedintele Mihai Ghimpu a adresat membrilor
grupului de prietenie cu Republica Moldova invitaţia de a vizita ţara
noastră pentru a se informa din prima sursă despre evoluţia
evenimentelor, precum şi despre direcţiile prioritare de dezvoltare
în continuare a Republicii Moldova în contextul colaborării la
nivel regional şi european.
La rândul lor, membrii delegaţiei
italiene şi-au exprimat speranţa în stabilirea unei agende
comune de activităţi a celor două grupuri de prietenie, care va
contribui la consolidarea cooperării bilaterale.
Mihai Ghimpu a
avut o întrevedere cu Preşedintele Fondului Internaţional
pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD)
Roma, 25 mai
2010. – În
cadrul întrevederi de astăzi cu Preşedintele Fondului
Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) Kanayo F. Nwanze, Preşedintele
Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a
solicitat IFAD acordarea unor granturi proprietarilor de pământ
în vederea susţinerii acestora. Discuţiile au vizat şi acordarea
fondurilor financiare pentru relansarea agriculturii din Republica Moldova.
În cadrul
întrevederii, Preşedintele Mihai Ghimpu a adresat mulţumiri
reprezentanţilor IFAD pentru activitatea desfăşurată
în domeniul finanţării directe a agricultorilor prin acordarea
împrumuturilor şi granturilor la condiţii avantajoase. Suntem
recunoscători pentru implementarea unui şir de proiecte de
asistenţă tehnică în Republica Moldova: programul de
finanţare rurală şi dezvoltare a întreprinderilor mici,
proiectul revitalizării agriculturii, programul de dezvoltare a
afacerilor rurale, programul de servicii financiare rurale şi marketing, a
menţionat Mihai Ghimpu. „Viaţa la sate depinde de agricultură,
iar nivelul de trai a locuitorilor de la sate este direct proporţională
cu nivelul de dezvoltarea a agriculturii”, a mai spus Preşedintele
În context, Mihai Ghimpu a
confirmat disponibilitatea autorităţilor din Republica Moldova de a
susţine principiile şi valorile IFAD referitoare la eradicarea
sărăciei în mediul rural prin implementarea reformelor democratice.
Îmbunătăţirea alimentaţiei, creşterea
calităţii produselor agricole şi majorarea veniturilor în
mediul rural constituie o premisă esenţială pe cale
modernizării economice a Republicii Moldova şi a realizării
obiectivului de integrare europeană.
Directorul de proiecte IFAD
pentru Republica Moldova Abdelkarim Sma, prezent la întrevedere, a
declarat că săptămâna viitoare va veni la
Chişinău pentru a discuta cu autorităţile din Republica
Moldova acordarea unui suport financiar pentru relansarea agriculturii din
Republica Moldova, precum şi detalii privind implementarea unui şir
de proiecte finanţate sau coordonate de IFAD.
În acelaşi timp,
Preşedintele IFAD Kanayo F. Nwanze a subliniat că pe viitor Fondul
Internaţional este disponibil să acorde un sprijin financiar
esenţial pentru domeniul agricol din Republica Moldova în contextul
în care autorităţile de la Chişinău se angajează
să adopte politici eficiente de dezvoltarea a agriculturii. Vreau să ştiţi
că IFAD îşi doreşte un parteneriat solid cu Republica
Moldova, a mai precizat Preşedintele Nwanze în finalul
întrevederii.
Fondul Internaţional pentru
Dezvoltare Agricolă este o agenţie specializată a ONU, a
cărei activitate vizează eradicarea foametei şi a
sărăciei în mediul rural în ţările în
curs de dezvoltare prin acordarea susţinerii financiare. Republica Moldova
a aderat la IFAD în 1996, iar volumul angajamentelor anuale pentru
finanţarea proiectelor şi a granturilor constituie peste 450 mln
dolari SUA.