|
DEZBATERI
PARLAMENTARE
Parlamentul
Republicii Moldova de legislatura a XVI-a
SESIUNEA
a II-a ORDINARA – NOIEMBRIE 2005
Sedinta
din ziua de 17 noiembrie 2005
(STENOGRAMA)
SUMAR
1. Adoptarea proiectului de Lege nr.2775
pentru modificarea si completarea unor acte legislative.
2. Adoptarea proiectului de Lege nr.3252
pentru ratificarea Acordului privind cooperarea stiintifica dintre Guvernul
Republicii Moldova si I.N.T.A.S. – Asociatia Internationala pentru Promovarea
Cooperarii cu Savantii din Statele Independente ale fostei Uniuni Sovietice,
semnat la Bruxelles la 16 mai 1995, inclusiv a acordurilor de prelungire a
acestuia.
3. Dezbaterea in a
doua lectura a proiectului de Lege nr.2123 cu privire la Cartea Rosie a Republicii Moldova (se remite la comisia
sesizata in fond).
4. Dezbaterea si aprobarea in prima lectura a
proiectului de Lege nr.2152 pentru modificarea si completarea unor acte
legislative (Legea privind modul de publicare si intrare in vigoare a actelor
oficiale, Legea privind actele de identitate din sistemul national de
pasapoarte, Legea serviciului public, Codul civil, Codul de procedura civila).
5. Adoptarea proiectului de Lege nr.2758
pentru modificarea si completarea Legii nr.659-XIV din 29 octombrie 1999 despre
seminte.
6. Dezbaterea si adoptarea proiectului de lege
nr.3793 pentru modificarea si completarea Codului electoral.
7. Adoptarea proiectului de Hotarire nr.3867
privind demisia unui deputat.
8. Ora intrebarilor si interpelarilor.
Sedinta a inceput la ora 10.00.
Lucrarile au fost conduse de doamna Maria
Postoico, vicepresedinte al Parlamentului, asistata de domnul Iurie Rosca,
vicepresedinte al Parlamentului.
Domnul Maxim Ganaciuc – director general adjunct al Aparatului
Parlamentului:
Doamnelor si domnilor deputati, buna
dimineata.
Din totalul celor 101 deputati, si-au inregistrat
prezenta la lucrari 84. Sint absenti deputatii: Marian Lupu, Eugenia Ostapciuc,
Sergiu Stati, Dumitru Prijmireanu, Vlad Cubreacov, Valentina Buliga, Dumitru
Ivanov – plecati in delegatie; Alexei Ivanov, Ivan Gutu – bolnavi; Grigore
Petrenco, Vasile Bodisteanu, Adriana Chiriac, Nicolae Deatovschi, Veaceslav
Untila, Ion Plesca, Anatol Taranu, Vasile Colta.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc. Stimati colegi, sedinta este
deliberativa. Rog sa onoram Drapelul de Stat. (Se onoreaza Drapelul de
Stat).
Va multumesc. intram in ordinea de zi.
Microfonul nr.3.
Domnul Vladimir Turcan:
Va multumesc. Din partea comisiei, rog sa fie
inclus in ordinea de zi proiectul de Hotarire nr.3867 privind demisia unui
deputat.
Doamna Maria Postoico:
Multumesc. E tot, da? Alte propuneri la
ordinea de zi nu sint? Se accepta proiectul de hotarire nr.3867. Cine este
pentru ordinea de zi de astazi rog sa voteze.
Va multumesc.
Proiectul de Lege nr.2775 pentru modificarea
si completarea unor acte legislative (Legea privind rezervele materiale de stat
si de mobilizare, Legea cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii
Moldova s.a.) Lectura a doua.
Poftim, comisia.
Domnul Vladimir Turcan:
Onorat Parlament.
Proiectul de lege nr.2775 din 7 august 2005, prezentat
de catre Guvern, a fost examinat si aprobat de Parlament in prima lectura la 27
octombrie anul curent. Scopul acestui proiect consta in imbunatatirea cadrului
legislativ ce reglementeaza organizarea crearii, administrarii si mobilizarii
rezervelor materiale de stat si ajustarea acestuia la prevederile Legii nr.64
din 31 mai 1990 cu privire la Guvern.
Proiectul de lege a fost dezbatut in cadrul sedintei
Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati si se propune spre examinare in
lectura a doua. Au fost examinate amendamentele. Rezultatele examinarii si
decizia Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati, cu argumentarea
respectiva a suprapropunerilor, sint prezentate in anexa la prezentul raport.
Pe marginea celor expuse, Comisia juridica,
pentru numiri si imunitati propune Parlamentului adoptarea proiectului de lege
nr.2775 in lectura a doua cu amendamentele propuse, care se contin in anexa la acest
proiect.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc.
Intrebari catre comisie? Microfonul nr.5.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Domnule presedinte al comisiei,
Noi nu avem intrebari, avem un amendament,
daca se poate, la articolul 9 alineatul (1). N-am reusit sa-l inaintam.
Proiectul de lege prevede ca comisia interdepartamentala se infiinteaza pe linga
Guvern. Adica, inainte era, conform legii, pe linga agentie. Acuma se propune
ca aceasta comisie sa fie pe linga Guvern si presedintele acestei comisii sa fie
numit de Guvern.
Eu as vrea sa va propun ca acest alineat sa
ramina in redactia initiala si iata de ce. Ieri noi am discutat Legea cu
privire la Serviciul de expertiza medicala a vitalitatii si vad ca Guvernul
permanent vine cu initiative ca sa mai adauge pe linga Guvern comisii, servicii
s.a.m.d.
Ar fi normal ca aceasta comisie sa fie pe linga
agentie si directorul agentiei sa fie si seful acestei comisii, cum era
initial. Care-i parerea dumneavoastra?
Domnul Vladimir Turcan:
Prin aceasta prevedere noi nu putem sa spunem
ca este vorba de concentrarea pirghiilor la Guvern. Totuna cel care va fi numit
presedinte mai departe va administra problemele in cauza. Noi n-am discutat in
cadrul comisiei acest amendament. Asa, dupa parerea mea personala, poate fi acceptat
in principiu.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr.3.
Doamna Ludmila Borgula:
Господин председатель, я
думаю, что, может быть, в рапорте
отражена статья 11, о специализированной комиссии,
говорится, что эта комиссия создается в составе Министерства здравоохранения и социальной защиты, и ниже опять название такого министерства. Ныне у нас нет такого
министерства. У нас есть два различных министерства. Может быть, стоит сделать корректировку, чтобы потом не возвращаться и не вносить изменения в
этот же закон.
Domnul Vladimir Turcan:
Вы имеете в виду название самого министерства?
Doamna Ludmila Borgula:
Да.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr.5.
Domnul Iurie Bolboceanu:
Multumesc, doamna presedinte.
Domnule raportor, am o intrebare. La articolul
7 alineatul (4) din legea nr.589 se spune: “Acumularea si livrarea bunurilor
materiale in rezervele materiale ale statului se efectueaza si din contul
bunurilor sechestrate de catre inspectoratele fiscale, conform hotaririi
definitive a instantei de judecata.” De fapt, noi am discutat acest lucru si la
comisie, dar nu vad o continuitate in proiectul care se propune astazi. Cine va
aprecia calitatea bunurilor care vor fi transmise in rezervele de stat, conform
hotaririi instantei judecatoresti, si sechestrate de catre inspectoratele
fiscale? Este o problema foarte dificila si as vrea ca ea sa-si gaseasca
reflectarea in acest proiect de lege.
Domnul Vladimir Turcan:
Procedura trecerii acestor bunuri in posesia
agentiei este reglementata inclusiv de regulamentul aprobat prin Hotarirea
nr.972 din 11 septembrie 2001. Si in acest regulament este prevazuta problema
care se refera la aprecierea calitatii.
In lege noi nu putem sa indicam. Aici, pur si
simplu, se indica, cine va prelua aceste bunuri. Anume agentia. Ca una din
posibilitatile de a forma acest fond de rezerva.
Dar cert este ca cerintele fata de aceste
bunuri vor fi cele mai dure, daca este vorba de calitate. Si iarasi ma refer la
regulamentul respectiv, care prevede modul de evidenta, evaluarea si vinzarea
bunurilor confiscate.
Domnul Iurie Bolboceanu:
Da, domnule presedinte, poate si este corect,
dar mie mi se pare ca mai clar ar fi daca noi in lege vom prevedea cine decide
destinatia in rezervele de stat a bunurilor sechestrate de catre inspectoratele
fiscale. In lege sa fie stabilit modul de certificare a acestor bunuri, pentru
ca una e cind aceste lucruri sint stipulate in lege si alta – cind legea
prevede procesul de destinare, iar un regulament al Guvernului – procesul de
certificare calitativa a acestor bunuri. cred ca nu este prea corect.
Domnul Vladimir Turcan:
Problema e ca responsabilitatea pentru
calitatea si modul pastrarii acestor bunuri totuna revine agentiei.
Dumneavoastra vorbiti numai de bunuri care au fost confiscate, dar sint si alte
bunuri care se pastreaza in fondul de rezerva. Si iarasi problema calitatii,
modalitatea de verificare a calitatii acestor bunuri. Asta deja este
obligatiunea agentiei respective, care se va ocupa cu problema in cauza. Si nu
este obiectul acestor modificari, ca sa indicam cine anume se va ocupa?
Este deja clar din legislatie. Acolo totul e
prevazut: cum se evalueaza aceste bunuri, cine se ocupa de aprecierea
calitatii? De asemenea si modalitatea pastrarii si administrarii.
Doamna Maria Postoico:
Pentru completare, microfonul nr.1.
Domnul Ion Turcan
– directorul Agentiei Rezerve Materiale, Achizitii
Publice si Ajutoare Umanitare:
Mult stimata doamna presedinte al
sedintei,
Onorati deputati,
In primul rind, cu privire la calitatea
produselor care vor fi receptionate in rezerva de stat. Este pregatit un
regulament special, cum a spus si domnul presedinte al comisiei, unde toate
aceste probleme se prevad. Chiar si unele momente referitoare la Camera de
Comert si Industrie. Noi ne adresam lor si ei apreciaza calitatea.
Doamna presedinte al sedintei,
Eu as vrea sa ma intorc la chestiunea privind
presedintele comisiei. Vreau sa spun ca pentru a ridica statutul acestei
comisii, cred ca cel mai corect ar fi ca presedintele ei sa fie numit de
Guvern.
O data pe saptamina are loc sedinta comisiei.
Astazi comisia este condusa de domnul viceprim-ministru Cristea. De multe ori
participa persoane din partea organismelor internationale, ei iau cuvintul de
la tribuna Guvernului s.a.m.d. Vasazica, este un statut care, eu socot, ar fi
bine sa ramina. Rog foarte frumos deputatii sa accepte redactia pe care am
propus-o noi.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr.5.
Domnul Iurie Bolboceanu:
Multumesc, doamna presedinte al sedintei.
Am o intrebare si pentru domnul Turcan.
Ivan Sergheevici, domnule Turcan,
Cum va proceda agentia cind va avea hotarirea
definitiva a instantei de judecata asupra bunurilor sechestrate de catre
inspectoratele fiscale, iar calitatea acestor bunuri nu va corespunde
cerintelor regulamentului?
Domnul Ion Turcan:
Mult stimate domnule deputat Bolboceanu,
In hotarirea Guvernului nr.972 este punctul 49
unde este scris: “Inspectoratele fiscale de stat teritoriale sint obligate sa
transmita creditul gratuit bunurilor confiscate...” E vorba si de calitate, si
de cantitate si anume este vorba de acele bunuri materiale care pot fi stocate in
rezerva de stat. Este scris, eu pot sa citesc, daca este nevoie, doamna
presedinte.
Doamna Maria Postoico:
Multumesc. In continuare microfonul nr.5.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Eu imi cer scuze, doamna presedinte,
A intervenit domnul Turcan, directorul
agentiei. Dumneavoastra ati invocat, ca nu sinteti de acord cu ceea ce a spus
presedintele de comisie. Asa am inteles?
Domnul Ion Turcan:
Cu ceea ce ati propus dumneavoastra.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Nu, presedintele de comisie a acceptat.
Dumneavoastra acuma spuneti altceva.
Doamna Maria Postoico:
Decide Parlamentul.
Domnul Vladimir Turcan:
Domnule Cosarciuc, in primul rind, eu am spus
parerea mea personala. Dar, avind in vedere ca domnul director general a adus
argumente suplimentare si, practic, renunta de a fi presedinte al comisiei, eu
cred ca se poate accepta. Dumnealui, activind deja in aceasta calitate, a
simtit ce inseamna aceasta responsabilitate. Si poate ca e cazul de ridicat
nivelul presedintelui comisiei.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Doamna presedinte,
Conform legii in vigoare, presedinte al
acestei comisii este directorul agentiei. Domnul Turcan a mentionat ca domnul
viceprim-ministru Cristea este presedinte al acestei comisii. Totusi cine este
presedintele comisiei? Nu, nu. Conform legii, in mod automat, presedintele
acestei comisii este directorul agentiei. Articolul 9 al legii in vigoare.
Doamna Maria Postoico:
Da, poftim, aveti raspuns?
Domnul Ion Turcan:
Da, la momentul de fata, presedinte al
comisiei este domnul viceprim-ministru Cristea.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Inseamna ca articolul 9 din lege, practic,
este ignorat de catre Guvern.
Si inca ceva, stimata doamna presedinte al
sedintei si stimati colegi. Eu inteleg ca intr-un sistem de management se
deleaga si competente si responsabilitati. Adica, de ce sustinem ca trebuie
ridicat statutul? Este directorul agentiei, are competente, are
responsabilitati si trebuie sa raspunda pentru ceea ce face. Ce
viceprim-ministrul Cristea nu are cu ce se ocupa? Trebuie sa se ocupe cu
aceasta comisie?
Doamna Maria Postoico:
Concret la amendament aveti ceva de spus?
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Eu, stimati colegi, as propune ca acest
amendament inaintat aici sa fie pus la vot. Fiindca consideram ca Guvernul
doreste sa-si asume niste functii, pe care ar putea sa le delege institutiilor
care sint infiintate conform Legii cu privire la Guvern.
Va multumesc.
Doamna Maria Postoico:
In continuare microfonul nr.5. Domnule
Bolboceanu, aveti ceva?
Domnul Iurie Bolboceanu:
Da, doamna presedinte. Eu mai am o intrebare
referitoare la Legea privind ajutoarele umanitare, litera j). Eu am propus la
comisie, si nu vad realizarea propunerii mele, ca agentia sa fie imputernicita
cu functii de controale inopinate la institutiile de stat si organizatiile
obstesti in vederea preintimpinarii abaterilor de la legislatie privind
receptionarea, distribuirea, evidenta si utilizarea ajutoarelor umanitare. Noi
am propus ca aceste controale, la cerinta agentiei, sa fie efectuate de catre
organele abilitate cu atare functii. Si, cred eu ca aceasta modificare va fi
mai eficienta atit pentru agentie, cit si in general pentru stat.
Domnul Vladimir Turcan:
Domnule deputat Bolboceanu, eu va rog sa
atrageti atentie la anexa. Litera g) din punctul 2 este exclusa. Deci propunerea
aceasta a fost acceptata.
Doamna Maria Postoico:
Multumesc. Nu mai sint propuneri? Va
multumesc.
Deci domnul deputat Cosarciuc a inaintat un
amendament privitor la numirea presedintelui comisiei. Cine este pentru acest
amendament rog sa voteze.
Microfonul nr.5.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Nu este corecta propunerea. Articolul 9, care
este acuma in redactia propusa de Guvern, sa fie exclus si atunci ramine in
vigoare articolul 9 din legea in vigoare.
Doamna Maria Postoico:
Pai bine, dar e amendamentul dumneavoastra,
nu?
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Dar nu asa se formuleaza cum l-ati formulat
dumneavoastra.
Doamna Maria Postoico:
Referitor la numire.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Se exclude articolul 9 propus in redactia
Guvernului.
Doamna Maria Postoico:
Desigur, continutul e acelasi. Eu, va rog, inca
o data supun votului acest amendament. Rog numaratorii sa specificati. Cine
este pentru rog sa voteze.
Numaratorii:
Sectorul nr.1 – 1.
Sectorul nr.2 –12.
Sectorul nr.3. – 19.
Doamna Angela Leahu:
Pai, domnul Braga n-a votat, nu? 19.
Doamna Maria Postoico:
19, da? Identificati.
Doamna Angela Leahu:
19.
Doamna Maria Postoico:
32 de voturi. Amendamentul nu a trecut.
Va multumesc.
Supun votului pentru lectura a doua in
ansamblu proiectul de lege nr.2775. Cine este pentru rog sa voteze.
Numaratorii:
Sectorul nr.1- 28.
Sectorul nr.2 – 23.
Sectorul nr.3 – 1.
Doamna Maria Postoico:
Inca o data, va rog. Sint trei sau unul,
sectorul nr.3?
Doamna Angela Leahu:
La inceput era unul, acuma nu mai stiu citi sint.
Mai votati, va rog, o data.
Doamna Maria Postoico:
Verificati, va rog.
Doamna Angela Leahu:
Doi.
Doamna Maria Postoico:
Doi, da? 53 de voturi. Proiectul nr. 2775 este
adoptat cu 53 de voturi.
Cine este impotriva? Zero voturi.
Va multumesc.
Proiectul de Lege nr.3252 cu privire la
ratificarea Acordului privind cooperarea stiintifica dintre Guvernul Republicii
Moldova si Asociatia internationala pentru promovarea cooperarii cu savantii
din statele independente ale fostei Uniuni Sovietice, semnat la Bruxelles la 16
mai 1995, inclusiv a acordurilor de prelungire a acestuia.
Rog Guvernul. Va prezentati.
Domnul Ion Tighineanu – vicepresedinte al Academiei de Stiinte a
Moldovei:
Mult stimata doamna presedinte al sedintei,
Stimati deputati,
Guvernul Republicii Moldova a acordat imputerniciri
presedintelui Academiei de Stiinte a Moldovei sa semneze, la Bruxelles la 16
mai 1995, Acordul privind cooperarea stiintifica dintre Guvernul Republicii
Moldova si Asociatia Internationala pentru promovarea cooperarii cu savantii
din statele independente ale fostei Uniuni Sovietice, asociatie creata de
Uniunea Europeana in anul 1993. Acest acord a intrat in vigoare la 12 iulie
1995 si valabilitatea lui a fost prelungita, avind imputernicirile Guvernului in
1996-1999 si 2003.
Scopul acestui acord consta in pastrarea
potentialului stiintific si facilitarea cooperarii internationale in stiinte si
tehnologii, integrarii in spatiul european de cercetare prin realizarea
activitatilor de organizare a seminarelor, de acordare a burselor si
granturilor de cercetare comuna, solicitate de comunitatile stiintifice din 12
state independente ale fostei Uniuni Sovietice, inclusiv Republica Moldova, si
din statele membre ale I.N.T.A.S. – 25 state membre ale Uniunii Europene, de
asemenea din Bulgaria, Islanda, Israel, Norvegia, Romania, Elvetia si Turcia.
81 de echipe de cercetatori din Republica
Moldova au participat in perioada anilor 1993-2004 la realizarea a 78 de proiecte
I.N.T.A.S. de cercetare in diverse domenii stiintifice, finantate de asociatia
I.N.T.A.S. la suma de 1 milion euro.
Stimati deputati, in conformitate cu Programul
National de Implementare a Planului de Actiuni “Republica Moldova – Uniunea
Europeana”, dezvoltarea potentialului stiintific al tarii noastre in domeniul
cercetarii si tehnologiilor se bazeaza pe consolidarea resurselor umane,
materiale si institutionale, inclusiv prin intermediul extinderii activitatilor
I.N.T.A.S. in Republica Moldova.
Pentru indeplinirea prevederilor planului de
actiuni, Academia de Stiinte a Moldovei a semnat cu Asociatia I.N.T.A.S. doua
conventii privind cofinantarea in comun de catre I.N.T.A.S. si Academia de Stiinte
a unui concurs de proiecte stiintifice si a unui concurs de burse pentru tineri
cercetatori in domeniile prioritare pentru tara noastra.
La concurs au fost prezentate 55 propuneri de
proiecte si 13 solicitari de burse de cercetare. Asociatia I.N.T.A.S. a alocat
750 mii de euro pentru sustinerea proiectelor comune si 80 mii de euro pentru
bursele de cercetare. As dori sa mentionez ca, pina in prezent, au fost lansate
concursuri cu finantare comuna in baza semnarii conventiilor de cooperare,
separat cu fiecare tara, intre I.N.T.A.S. si Ucraina, Kazahstan, Belarus,
Georgia, Rusia, Uzbekistan si Azerbaidjan.
Onorata asistenta,
Avantajele ratificarii Acordului de cooperare
stiintifica dintre Guvernul Republicii Moldova si asociatia I.N.T.A.S. constau in
atragerea asistentei financiare externe destinate cercetarii stiintifice si
pregatirii cadrelor, in sustinerea excelentei in domeniile prioritare ale
stiintei, selectate in corespundere cu necesitatile Republicii Moldova, in
atragerea si mentinerea tinerilor savanti in sfera cercetarii, in atragerea
specialistilor straini la rezolvarea unor probleme de interes national si
regional, in promovarea accesului la informatii si echipamentul stiintific
modern din tarile Uniunii Europene, in stabilirea si dezvoltarea relatiilor
bilaterale si multilaterale de colaborare cu tarile Uniunii Europene, in
accelerarea integrarii comunitatii stiintifice din Republica Moldova in spatiul
european de cercetare.
Pornind de la cele expuse mai sus, Consiliul
suprem pentru stiinta si dezvoltarea tehnologica al Academiei de Stiinte a
Moldovei considera extrem de importanta ratificarea acordului de cooperare
stiintifica dintre Guvernul Republicii Moldova si asociatia I.N.T.A.S., ce va
permite realizarea conventiilor de cooperare mentionate, obiectivele carora coincid
cu strategia de integrare europeana a tarii noastre si cu masurile preconizate
pentru implementarea Planului de actiuni “Republica Moldova – Uniunea
Europeana”.
Va multumesc pentru atentie.
Doamna Maria Postoico:
Da, va multumesc. Intrebari catre autor nu sint.
Comisia, va rog.
Domnul Vasile Iovv:
Stimata doamna presedinte,
Onorat Parlament,
Comisia pentru politica externa si integrare
europeana a examinat prezentul proiect de lege si constata urmatoarele.
Ratificarea proiectului de lege nominalizat nu
va implica modificarea si completarea legislatiei nationale si nu contravine
altor instrumente internationale la care Republica Moldova este parte. Trebuie
de mentionat ca acordul dat este incadrat in cerintele planului “Republica
Moldova – Uniunea Europeana”, conform punctului 2.7 subpunctul 17, si, avind in
vedere ca toate comisiile parlamentare si Directia juridica a Aparatului
Parlamentului sustin ratificarea acordului, comisia propune ratificarea acestui
acord.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc.
Intrebari pentru comisie? Nu sint.
Supun votului, pentru aprobare in prima
lectura, proiectul de lege nr.3252. Cine este pentru rog sa voteze. Unanim.
Supun votului, pentru adoptare in lectura a
doua, proiectul de lege nr.3252. Cine este pentru rog sa voteze.
Numaratorii:
Sectorul nr.1 – 28.
Sectorul nr.2 – 34.
Sectorul nr.3 – 20.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc. Cine este impotriva? Zero
voturi. Cu 82 de voturi pro proiectul de lege este adoptat.
Va multumesc.
Proiectul de Lege nr. 2123 cu privire la
Cartea Rosie a Republicii Moldova. Lectura a doua.
Rog comisia. Domnul Balan.
Domnul Vasile Balan:
Stimata doamna presedinte,
Onorata asistenta,
Proiectul de Lege cu privire la Cartea Rosie a
Republicii Moldova a fost aprobat in prima lectura prin Hotarirea Parlamentului
din 27.10.2005. Comisia pentru administratia publica, ecologie si dezvoltarea
teritoriului, la sedinta sa din
2 noiembrie 2005, a examinat in lectura a doua proiectul de lege sus-numit. In
avizele lor, Comisia pentru politica economica, buget si finante si Directia
juridica a Aparatului Parlamentului au inaintat obiectii si propuneri. Sinteza
propunerilor si obiectiilor la prezentul proiect de lege este anexata la
raport.
Pornind de la cele expuse si in conformitate
cu prevederile articolului 62 din Regulamentul Parlamentului, Comisia pentru
administratia publica, ecologie si dezvoltarea teritoriului propune
Parlamentului adoptarea proiectului de lege in lectura a doua, luind in considerare
propunerile si obiectiile la acest proiect de lege, cuprinse in sinteza anexata
la raport.
Doamna Maria Postoico:
Da, va multumesc. Intrebari catre comisie
referitor la anexa sint sau nu sint?
Domnul Vasile Balan:
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Nu sint. Da, va retineti putin.
Microfonul nr. 3, va rog.
Domnul Oleg Mantorov:
Спасибо, госпожа
председательствующая. Уважаемый докладчик, я предлагаю к
данному закону во втором чтении несколько изменений и предложений. В статью 4
редакционные изменения в русском варианте. Вместо слов
«ареалы распространения» использовать слово «ареал». Будет более грамотно и
соответствует молдавскому варианту. Поскольку согласно
рапорту произведены изменения в пункте 2 статьи 8, предлагаю дополнить пункт 1 этой
же статьи следующей синтагмой: «Объекты Красной книги,
находящиеся на частных землях, являются публичной собственностью.».
Статью 10 дополнить пунктом 4 следующего содержания: «Экспорт объектов Красной книги может быть осуществлен лишь при наличии
положительного заключения профильного научного учреждения, подтверждающего, что
изъятие предназначенных для экспорта особей не несет ущерба природным
популяциям вида.».
Пункт 14 статьи 19 изложить в новой редакции:
«Центральный орган, наделенный полномочиями по управлению природными ресурсами
и охране окружающей среды, обеспечивает издание Красной книги
не реже одного раза в десять лет.».
В нынешнем проекте этими полномочиями наделена
Национальная комиссия, которая является общественной организацией и не имеет
средств для издания Красной книги.
Doamna Maria Postoico:
Domnul Mantorov, dumneavoastra ati inaintat in
scris comisiei aceste amendamente?
Domnul Oleg Mantorov:
Я подавал в письменном виде в комиссию, они не
успели рассмотреть. Поправки согласованы с Министерством экологии, и я прошу их
поддержать.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 4.
Domnul Dumitru Diacov:
In legatura cu amendamentele pe care le-a
citit domnul Mantorov, vreau sa-l intreb pe domnul Balan daca ele au fost
examinate in comisie?
Domnul Vasile Balan:
Nu.
Domnul Dumitru Diacov:
Daca n-au fost examinate, stimati colegi,
propun sa retragem din ordinea de zi acest proiect si il aminam pe alta data,
fiindca nu-l putem examina. Posibil ca amendamentele sint importante, dar nu
stim despre ce este vorba.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 3.
Domnul Oleg Mantorov:
Уважаемая председательствующая, я считаю, что
поправки, которые внес наш коллега, существенные, и поэтому есть предложение
отозвать, вернее, снять проект.
Doamna Maria Postoico:
De remis in comisie pentru a fi examinate
amendamentele?
Domnul Oleg Mantorov:
Да, если комиссия не успела, тем более, что
она говорит, что подавала на комиссию, надо их рассмотреть.
Doamna Maria Postoico:
S-a luat act. Multumesc. Microfonul nr. 4.
Domnul Ion Varta:
Multumesc. Domnule raportor, am vrut sa va intreb
in legatura cu Comisia Nationala a Cartii Rosii. Prerogativele ei nu sint
stipulate. Nu este clar care este principiul in baza caruia se va constitui
aceasta comisie, care este acoperirea financiara a activitatii sale. Aceste
lucruri trebuiau sa fie. Ce puteti sa ne spuneti in legatura cu articolul 13?
Domnul Vasile Balan:
Articolul 13?
Doamna Maria Postoico:
Poate ca purcedem la modalitatea de a remite in
comisie pentru a examina adaugator cele relatate acum.
Domnul Vasile Balan:
Da, noi sintem de acord.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc, luati loc.
Proiectul de Lege nr.2152 pentru modificarea
si completarea unor acte legislative (Legea privind modul de publicare si
intrare in vigoare a actelor oficiale, Legea privind actele de identitate din
sistemul national de pasapoarte, Legea serviciului public, Codul civil, Codul
de procedura civila).
Rog Guvernul. Domnul Esanu.
Domnul Nicolae Esanu – reprezentant permanent al Guvernului in
Parlament:
Multumesc, doamna presedinte,
Doamnelor si domnilor deputati,
Supunem atentiei dumneavoastra proiectul Legii
cu privire la completarea unor acte normative, completari care rezulta din
Legea cu privire la agentul guvernamental, care deja a fost adoptata de
Parlament. In primul rind, modificarile ce se refera la Legea nr. 173 din 1994
privind modul de publicare si intrare in vigoare a actelor oficiale. Se prevede
completarea articolului 1 alineatul (1) cu o dispozitie care va face
obligatorie publicarea deciziilor si hotaririlor Curtii Europene a Drepturilor
Omului, pronuntate in cauzele in care Republica Moldova are calitatea de pirit.
Vreau sa informez ca aceste hotariri si decizii se publica si astazi, dar nu in
mod obligatoriu.
Modificarea articolului 2 alineatul (5) din
Legea nr.273 din 1994 privind actele de identitate din sistemul national de
pasapoarte vine sa coreleze dispozitiile respective cu privire la eliberarea
pasapoartelor de serviciu si stipuleaza ca asemenea pasapoarte vor fi eliberate
si colaboratorilor Ministerului Justitiei care activeaza in cadrul Directiei
principale Agent guvernamental, persoane care, in virtutea atributiilor
functionale, urmeaza sa se deplaseze la Strasbourg, unde se afla sediul Curtii
Europene a Drepturilor Omului, pentru a reprezenta interesele Republicii
Moldova.
Modificarea Legii serviciului public nr.443
din 4 mai 1995 vizeaza completarea anexei nr. 2 prin atribuirea statutului de
functionar public de rangul intii Agentului guvernamental, tinind cont de pozitia
pe care o ocupa functionarul respectiv, care reprezinta interesele Republicii
Moldova la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Aceasta modificare o
consideram una din cele mai importante.
Modificarile care sint aduse la Legea nr. 1545
din 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin actiunile
ilicite ale organelor de urmarire penala ale Procuraturii si ale instantelor
judecatoresti au drept scop protejarea intereselor si a drepturilor persoanelor
ale caror drepturi, garantate de Constitutie, au fost lezate de catre
functionarii administratiei publice centrale si locale. Se prevede acordarea de
despagubiri pentru prejudiciul material si moral cauzat de tergiversarea neintemeiata
a examinarii cauzelor de catre instantele judecatoresti sau de executarea cu intirziere,
inclusiv neexecutarea hotaririlor judecatoresti definitive si irevocabile, de
catre autoritatile administratiei publice centrale si locale.
O alta problema care urmeaza sa fie
solutionata prin proiectul de lege respectiv este asigurarea posibilitatii
Republicii Moldova de a achita sumele care au fost indicate in hotaririle
pronuntate de C.E.D.O. de cota a Republicii Moldova sau in acordurile amiabile
pe care Republica Moldova le-a incheiat. In legatura cu faptul ca anticiparea
cu exactitate a sumelor respective nu este posibila, se prevede posibilitatea
de a compensa, de a acorda varianta achitarii sumelor respective din fondul de
rezerva al Guvernului.
De asemenea, se prevede includerea
posibilitatii de a atribui sumele din fondul de rezerva al Guvernului pentru
acoperirea cheltuielilor necesare pentru activitatea agentului guvernamental si
a persoanelor care il insotesc la procedurile din cadrul Curtii Europene a
Drepturilor Omului.
Ultima modificare se refera la Codul de procedura
civila, modificare care instituie un temei suplimentar de revizuire a hotaririlor
definitive si irevocabile ale instantelor nationale in legatura cu derularea
unei proceduri amiabile intr-o cauza in care figureaza Republica Moldova ca
parte in proces sau in cazul in care asemenea procedura a fost derulata la
initiativa Curtii.
Rugam sustinerea dumneavoastra pentru
aprobarea proiectului respectiv in prima lectura.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc, domnule raportor. Intrebari catre
raportor sint?
Rog comisia.
Domnul Vladimir Turcan:
Onorat Parlament,
Comisia juridica, pentru numiri si imunitati a
examinat proiectul de lege nominalizat si a constatat urmatoarele. Proiectul a
fost initiat cu titlu de initiativa legislativa de catre Guvern si are ca scop
aducerea in concordanta a legislatiei in vigoare cu prevederile Legii nr.353
din 28 octombrie 2004 cu privire la agentul guvernamental.
In proiect se propune operarea unor modificari
in Legea privind modul de publicare si intrare in vigoare a actelor oficiale, Legea
privind actele de identitate din sistemul national de pasapoarte, Legea
serviciului public, Legea despre Regulamentul privind utilizarea mijloacelor
fondului de rezerva al Guvernului, Legea cu privire la expertiza judiciara,
Codul civil si Codul de procedura civila.
Proiectul a fost avizat de opt comisii
permanente si de Directia juridica a Aparatului Parlamentului, care il sustin
cu unele amendamente. Aceste amendamente vor fi luate in considerare pentru
lectura a doua. Totodata, stimati deputati, a parvenit un amendament ce tine de
concept. Se propune sa fie exclus din proiectul nominalizat articolul 5, care
prevede modificarea Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin
actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala, ale Procuraturii si ale
instantelor judecatoresti, deoarece aceasta lege prevede modul de reparare a
prejudiciului cauzat de organele de drept, iar modificarile care se propun tin
de repararea prejudiciului cauzat de catre autoritatile publice centrale si
locale. Aceste modificari urmeaza a fi efectuate in alte acte legislative, care
nu tin de aceasta initiativa legislativa.
Rog ca acest proiect sa fie acceptat in prima
lectura, cu excluderea articolu-
lui 5.
Doamna Maria Postoico:
Conceptual aveti in vedere, da?
Domnul Vladimir Turcan:
Conceptual, da.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc. Intrebari catre comisie? Nu sint.
Comisia propune pentru prima lectura, da?
Pentru prima lectura.
Domnul Vladimir Turcan:
Da, pentru prima lectura.
Doamna Maria Postoico:
Multumesc.
Microfonul nr.1.
Domnul Nicolae Esanu:
Multumesc, doamna presedinte.
In contextul ultimei propuneri a domnului
presedinte de comisie, vreau sa atrag atentia ca si modificarea la Codul civil
are aceeasi logica. Deci sa se tina cont ca daca se exclude articolul 5,
trebuie sa fie exclus si articolul 7.
Domnul Vladimir Turcan:
Cit priveste Codul civil, noi am atras atentia
la acest moment si propunem, pur si simplu, sa fie expusa in redactie noua
denumirea articolului 1405 si anume: “Raspunderea statului pentru prejudiciul
cauzat”. Nu raspunderea organelor de drept, avind in vedere ca se propune sa
raspunda si administratia publica locala si centrala. Pentru lectura a doua va
fi posibil a modifica.
Doamna Maria Postoico:
Sint obiectii la acest amendament? Va
multumesc.
Alte propuneri nu sint, da? Supun votului
pentru prima lectura proiectul de lege nr.2152. Cine este pentru rog sa voteze.
Majoritatea. Va multumesc.
Proiectul de Lege nr.2152 pentru modificarea
si completarea unor acte legislative este aprobat in prima lectura.
Proiectul de Lege nr.2758 pentru modificarea
si completarea Legii despre seminte. Lectura a doua. Rog comisia.
Domnul Valeriu Cosarciuc:
Stimata doamna presedinte,
Stimati colegi,
Comisia pentru agricultura si industria
alimentara a examinat obiectiile si propunerile deputatilor din comisiile
permanente pentru imbunatatirea proiectului de Lege pentru modificarea si
completarea Legii despre seminte si decizia asupra lor se expune in tabelul de
mai jos, adica in aceasta sinteza.
Au inaintat amendamente deputatul Cotorobai,
deputatii din Comisia pentru agricultura si industria alimentara si deputatii
din Comisia pentru protectie sociala, sanatate si familie.
Amendamentul propus de catre deputatii din
Comisia pentru protectie sociala, sanatate si familie nu s-a acceptat in
legatura cu faptul ca articolul 13 alineatul (2) a fost mentinut in varianta
initiala a legii si atunci nu este necesara aceasta propunere de imbunatatire.
In urma examinarii de catre comisie si in baza
amendamentelor, comisia propune ca acest proiect de lege sa fie adoptat in
lectura a doua.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc, domnule presedinte al comisiei.
Intrebari catre comisie pentru lectura a doua?
Nu sint.
Supun votului pentru adoptarea in lectura a
doua a proiectului de lege nr.2758. Cine este pentru rog sa voteze. Rog
numaratorii.
Numaratorii:
Sectorul nr.1 – 29.
Sectorul nr.2 – 33.
Sectorul nr.3 – 15.
Doamna Maria Postoico:
77 de voturi pro. Cine este impotriva? Zero
voturi.
Va multumesc.
Deci proiectul de Lege nr.2758 pentru
modificarea si completarea Legii nr.659-XIV din 29 octombrie despre seminte
este adoptat.
Proiectul de Lege nr.3793 privind modificarea
si completarea Codului electoral. Domnul Braghis.
Domnul Dumitru Braghis:
Multumesc, doamna presedinte.
Onorat Parlament,
Dupa cum am vorbit la una din sedintele
trecute, o data cu aprobarea modificarilor in Codul electoral ce tin de
introducerea noii forme a buletinului de vot, era necesara modificarea mai
multor articole care au referire la acest buletin de vot, in special la cuponul
detasabil.
De aceea, propunem sa fie modificate sapte
articole din Codul electoral. Majoritatea propunerilor tin, de fapt, de
excluderea sau, invers, introducerea, acolo unde este necesar, a unei
informatii despre cuponul detasabil.
In articolul 53, unde este vorba despre
efectuarea votarii, se propune sa fie introdusa modalitatea de completare a
cuponului buletinului de vot.
In articolul 54, la proceduri, se propune sa
apara o urna, unde s-ar aduna toate cupoanele buletinelor de vot, fiindca ele
vor fi numarate la sfirsitul sedintei.
In articolul 56 este vorba despre necesitatea
numararii cupoanelor detasabile.
In articolul 58 este vorba despre completarea
procesului-verbal la sectia de votare, unde tot este necesar de a introduce
informatia respectiva.
Articolul 59 tine de totalizarea rezultatelor
votarii si se propune sa fie completat cu doua alineate, unde se adauga
informatia despre diferenta, daca exista, dintre numarul de buletine de vot si
numarul de cupoane.
In articolul 60 este vorba de pastrarea in
institutiile respective, in primul rind in Comisia Electorala Centrala, a
cupoanelor la buletinele de vot intr-un loc, unde pot fi controlate in caz de
necesitate.
Noi am propus, daca tineti minte, ca acest
document sa fie examinat in mod prioritar, fiindca, la 27 noiembrie, la
alegerile din orasul Chisinau, va fi necesar ca o parte din prevederile propuse
astazi sa fie deja aplicate, altfel comisiile nu vor putea activa normal.
De aceea, propunerea noastra este de a examina
acest proiect de lege astazi in doua lecturi. La comisie am examinat
propunerile si obiectiile expuse de comisia noastra. Cu majoritatea din ele sintem
de acord. Propunem astazi documentul sa fie aprobat in doua lecturi, daca nu
vor fi obiectii.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc.
Intrebari pentru raportor?
Microfonul nr.3.
Domnul Vladimir Eremciuc:
У меня нет вопросов. Я хочу сказать, что
мажоритарная фракция поддержит этот ваш законопроект. Но, Дмитрий Петрович, вы
предлагаете принять его в двух чтениях и связываете это
с 27-м числом, а вступление в силу
той статьи законопроекта предлагается с 1
января 2006 года. Тут надо что-то поправить.
Domnul Dumitru Braghis:
Problema consta in urmatoarele. Pentru ziua de
27 noiembrie, cu parere de rau, Comisia electorala de circumscriptie Chisinau
nu a reusit si nu este timp suficient pentru a pregati urnele respective de
vot. De aceea, propunem, si acesta este prevazut, ca, la alegerile din 27
noiembrie, cupoanele sa fie pastrate de un membru al Comisiei Electorale
Centrale. Iar de la 1 ianuarie, in eventualitatea unor alegeri noi, aceste
cupoane sa fie introduse, ca si buletinele de vot, intr-o urna, pentru a le
detasa si a avea posibilitatea a le numara, sa nu fie implicate alte persoane
sau forte in procesul de detasare si de numarare a cupoanelor buletinelor de
vot.
Eu inteleg ca ar fi bine sa se intimple acest
lucru acum si noi, de fapt, am propus sa fie acest lucru acum, insa, din
informatia primita de la Comisia Electorala Centrala, am sesizat ca ei nu vor
reusi sa pregateasca aceste urne pentru votarea din 27 noiembrie.
Doamna Maria Postoico:
In continuare, microfonul nr.3.
Domnul Vladimir Dragomir:
Multumesc, doamna presedinte. Eu am o intrebare
catre autor. Este vorba de diferenta dintre cupoane si buletine. Vasazica,
cupoanele se pun intr-o urna de vot si celelalte in alta urna de vot. Daca va
fi diferenta intre cupoane si buletine, care o sa fie decizia comisiei? De
exemplu, cupoane sint mai multe, buletine sint mai putine.
Domnul Dumitru Braghis:
Care o sa fie decizia comisiei? Eu nu pot
spune acum in Parlament, fiindca atunci vor fi influentate deciziile comisiei
respective.
Opinia mea personala este ca atunci cind apar
divergente, mai ales serioase, adica cind lipseste un cupon sau doua cupoane, e
o situatie. Dar cind lipsesc zeci de cupoane, este cu totul alta situatie. Si
atunci, in opinia mea, Comisia Electorala Centrala ar trebui sa excluda
rezultatele votarii de la aceasta circumscriptie. Fiindca, se poate de presupus
ca, in procesul votarii au fost comise incalcari esentiale sau grave ale
procedurii de vot.
De aceea si s-a propus sa fie introdus acest
cupon al buletinului de vot, ca sa fie un control adaugator asupra respectarii
tuturor prevederilor Codului electoral.
Domnul Vladimir Dragomir:
Eu am inteles, dar, totusi, daca o sa fie o
diferenta chiar de un cupon sau de un buletin, deja e semn de intrebare.
Domnul Dumitru Braghis:
De aceea am si spus, eu nu vreau sa influentez
decizia Comisiei Electorale Centrale sau de circumscriptie. Din acest punct de
vedere ei sint independenti si nu trebuie sa le impunem o decizie.
Doamna Maria Postoico:
Mai sint intrebari? Nu sint.
Va multumesc, domnule Braghis. Rog comisia.
Domnul Vladimir Turcan:
Onorat Parlament,
Comisia juridica, pentru numiri si imunitati a
examinat proiectul de lege nr.3793 si mentioneaza ca in acesta se prevede
modificarea si completarea articolelor 53, 54, 56, 58, 59, 60 si 62 din Codul
electoral, esenta carora, de fapt, a fost destul de detaliat prezentata de
catre autorul proiectului.
In procesul dezbaterilor proiectului de lege,
comisia a constatat ca prevederile acestuia deriva nemijlocit din Legea pentru
modificarea Codului electoral nr.276 din 4 noiembrie 2005 si vor imbunatati
reglementarile Codului electoral.
Totodata mentionam ca proiectul contine unele
inexactitati ce prevad indicarea numarului proportiilor si a ordinii literelor,
si anume punctele 1, 3, 5, 6 din proiect.
In legatura cu cele relatate, Comisia
juridica, pentru numiri si imunitati propune Parlamentului examinarea si
aprobarea in prima lectura a proiectului de lege nr.3793, tinind cont de
obiectiile comisiei nominalizate in prezentul raport.
Avind in vedere propunerea autorului
proiectului, comisia accepta, in caz daca nu vor fi alte modificari, propuneri
si amendamente, sa fie votat si in a doua lectura.
Doamna Maria Postoico:
Autorul le accepta? Va multumesc.
Intrebari pentru comisie? Nu sint. Va
multumesc.
Supun votului aprobarea in prima lectura a
proiectului de lege nr.3793. Cine este pentru rog sa voteze. Unanim.
Lectura a doua. Cine este pentru rog sa
voteze. Rog numaratorii.
Numaratorii:
Sectorul nr.1 –29.
Sectorul nr.2 – 33.
Sectorul nr.3 – 22.
Doamna Maria Postoico:
84 de voturi pentru. Cine este impotriva? Zero
voturi.
Va multumesc.
Proiectul de Lege nr.3793 pentru modificarea
si completarea Codului electoral este adoptat.
Proiectul Hotaririi privind demisia unui
deputat in Parlament.
Domnul Turcan.
Domnul Vladimir Turcan:
Onorat Parlament,
Comisia juridica, pentru numiri si imunitati a
examinat cererea nr.3867 din
15 noiembrie 2005 a domnului deputat Camerzan Mihail, ales din partea
Partidului Comunistilor din Republica Moldova, privind demisia dumnealui din
functia de deputat in Parlament in legatura cu numirea in alta functie.
Conform prevederilor articolului 69 alineatul
(2) din Constitutia Republicii Moldova si articolului 2 alineatele (6) si (7)
din Legea despre statutul deputatului in Parlament, calitatea de deputat inceteaza
intr-un sir de cazuri, inclusiv in cazul demisiei. In legatura cu aceasta,
intervine vacanta mandatului de deputat.
Totodata, la alineatul (8) al articolului 2
din Legea despre statutul deputatului in Parlament, se prevede ca cererea de
demisie se prezinta Presedintelui Parlamentului, iar Parlamentul, prin hotarire
a sa, va lua act de cerere si va declara mandatul vacant.
Avind in vedere ca cererea deputatului
Camerzan Mihail se incadreaza in prevederile legale mentionate, Comisia
juridica, pentru numiri si imunitati a decis sa propuna legislativului spre
examinare proiectul respectiv de hotarire a Parlamentului, care se anexeaza la prezentul
raport.
Doamna Maria Postoico:
Va multumesc. Cred ca intrebari nu sint.
Pun la vot acest proiect de lege. Va
multumesc.
Cine este pentru adoptarea acestui proiect de
lege rog sa voteze. De hotarire, da. Imi cer iertare. Aproape unanim.
Va multumesc.
Domnule Camerzan, primiti felicitarile noastre
cu prilejul numirii in noua functie. Va dorim succese si noi realizari. (Aplauze).
Stimati colegi, sintem la ora 10.56. Purcedem
la Ora intrebarilor si interpelarilor. Asa ca poftim la microfoane. Raspunsuri
deocamdata nu avem. Deci nu avem informatii, raspunsuri.
Microfonul nr.4, va rog.
Domnul Vasile Grozav:
Domnului Miron Gagauz, ministru al
transporturilor si gospodariei drumurilor.
Stimate domnule ministru,
Satele Marienfeld, Ialpujeni, Artimonovca,
Maximeni si Javgur din raionul Cimislia de patru luni de zile sint lipsite de
transport public. Nu circula nici un autocar si nici un maxi-taxi, cu toate ca
primariile acestor sate au solicitat solutionarea problemei asigurarii cu
transport public. Cu toate ca sinteti foarte ocupat si nu va ajunge timp,
deoarece sinteti si ministru, si conduceti si Calea Ferata din Moldova, rog sa
ne informati, in contextul prevederilor Programului national “Satul
moldovenesc”, cind localitatile mentionate vor beneficia de transport auto? Cu
atit mai mult ca prin acestea trenuri nu trec. Locuitorii nu se pot deplasa
nici in raion, nici in capitala. Raspunsul solicit in scris in limba de stat.
Doamna Maria Postoico:
Neaparat, da.
Microfonul nr. 3, va rog.
Doamna Valentina Golban:
Multumesc, doamna presedinte a sedintei.
Intrebarile mele sint adresate Centrului
pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, domnului Valentin Mejinschi.
Solicit informatie despre scopul si
rezultatele operatiunii de sigilare a safeurilor la consiliile teritoriale si
departamentale ale Departamentului de Expertiza Medicala a Vitalitatii,
operatiune organizata la inceput de noiembrie.
Si totodata adresez aceluiasi Centru
urmatoarea solicitare. As vrea sa stiu daca Centrul s-a autosesizat, in baza
datelor reflectate in presa si la televiziune, despre existenta cazului de
angajare la Departamentul Expertiza Medicala a Vitalitatii a unei persoane ce a
obtinut functia de sef al Consiliului departamental nr.1 si timp de 4 ani a
primit din bugetul de stat un adaos la salariu in marime de 14 mii 400 lei in
baza unor acte false. Daca da, as vrea sa stiu, care sint rezultatele
examinarii acestui caz si cine va raspunde pentru prejudicii.
O alta intrebare o adresez Guvernului. Rog sa
mi se prezinte o informatie despre viitorul proiectului de reformare a
sistemului de gestionare a asigurarilor sociale si de administrare a expertizei
medicale, proiect finantat de Banca Mondiala in suma de 4 milioane de dolari,
oferit Casei Nationale de Asigurari Sociale, unde mai activeaza inca
Departamentul de Expertiza Medicala, dar in cazul in care acest departament va
trece in subordinea altei structuri centrale.
Raspunsurile rog sa fie prezentate in scris.
Va multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 2.
Doamna Valentina Cusnir:
Interpelarea mea este adresata Guvernului.
Deja de citiva ani (accentuez, de citiva ani) la Calarasi nu se curata prin
metoda biologica apele reziduale. Se incearca doar cumva sa se curete mecanic,
va dati seama ce inseamna aceasta. Aceasta bomba ecologica cu efect imediat
prezinta pericol nu numai pentru orasul Calarasi, unde foarte des izbucnesc
epidemii, inclusiv de holera, ci si este o bomba pentru capitala si alte
localitati aflate in apropierea riului Bic.
In acest context, solicit Guvernului o
informatie verbala, de la tribuna centrala a Parlamentului, despre masurile intreprinse
in legatura cu starea dezastruoasa la statia de epurare a apelor din orasul
Calarasi, cit si despre indeplinirea Hotaririi Guvernului nr.1433 din 12
decembrie 2004, adoptata ca urmare a sedintei Guvernului in deplasare la
Calarasi nu doar asupra obiectului statiei nominalizate, ci si asupra altor obiecte
mentionate in aceasta hotarire.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 5.
Domnul Gheorghe Susarenco:
Multumesc, doamna Presedinte.
Ma adresez domnului Anatolie Burlacov,
Director general al Agentiei Nationale pentru reglementari in energetica.
Stimate domnule director, in legatura cu
situatia grava din sectorul energetic al Republicii Moldova in ultimele saptamini,
fapt despre care relateaza si presa straina (spre exemplu, publicatia “El Pais”
din 11 noiembrie 2005, ziar cu cel mai mare tiraj din Spania), referindu-se la
deconectarea livrarilor de energie electrica de la Centrala de la Cuciurgan
catre retelele de distribuire electrica gestionata de grupul “Union Fenosa” din
Moldova, va adresez urmatoarele intrebari: Ce proportii in kw/ora au deconectarile
efectuate? Citi clienti au fost deconectati, in ce localitati, in ce zile si
pentru cite ore? Ce actiuni au fost intreprinse pentru a preintimpina o astfel
de situatie care s-a produs si anul trecut aproximativ in aceeasi perioada?
Care este pronosticul dumneavoastra in ceea ce priveste furnizarea energiei
electrice in perioada rece a anului 2005-2006?
Solicit raspuns in cadrul sedintei in plen a
Parlamentului de joia viitoare. Va multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 4.
Doamna Lidia Gutu:
Multumesc, doamna presedinte.
O interpelare Ministerului Justitiei. In
ultimul timp, in adresa mea personala si a mai multor deputati din Parlament
sosesc adresari de la cetateni, agenti economici care se pling de neexecutarea
deciziilor judecatoresti. Conform cifrelor publicate in presa, sint aproximativ
40 de mii de cazuri. Cer ca ministrul justitiei, in cadrul sedintei
Parlamentului, de la tribuna centrala, sa ne aduca o informatie clara la
aceasta tema, precum si ce masuri a intreprins Ministerul Justitiei in vederea
executarii deciziilor judecatoresti aprobate.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 3.
Domnul Vladimir Braga:
Am o interpelare catre Guvern.
Raionul Ialoveni este unicul raion care nu
dispune de un birou de medicina legala. Cel mai indepartat sat de la centrul
raional se afla la 60 de km si toate cadavrele pentru examinarea medico-legala
sint trimise la Chisinau. Acest fapt duce la tergiversarea materialelor aflate in
Procuratura si la comisariatul de politie. Rog sa fie solutionata aceasta
problema operativ si urgent, daca e posibil pina la sfirsitul anului curent.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 5.
Domnul Alexandru Lipcan:
Am doua interpelari catre Guvern. Prima.
Solicit Guvernului o informatie care sa contina urmatoarele date: numarul de
cereri inaintate in anii 2004-2005 de catre cetatenii Republicii Moldova si
admise pe rol de Curtea Europeana a Drepturilor Omului; numarul de dosare,
versus Republica Moldova, examinate de C.E.D.O. si in favoarea cui au fost
pronuntate deciziile; suma totala a despagubirilor incasate de la Guvernul
Republicii Moldova in urma acestor decizii; lista persoanelor cu functii de
raspundere care au adoptat hotariri recunoscute de Curtea Europeana a
Drepturilor Omului ca fiind ilegale.
Si a doua interpelare. De mai mult timp, citeva
functii-cheie din aparatul presedintelui raionului Ungheni sint vacante. Ma
refer la functia de vicepresedinte al raionului, care, din oficiu, este si sef
al Directiei agricultura si industria alimentara, la cea de sef al sectiei
economie, de sef al sectiei administratie publica locala si de sef al Directiei
generale finante.
Aceasta situatie se rasfringe negativ asupra
activitatii organizatorice si de coordonare desfasurata de structura respectiva
a administratiei publice locale, iar in consecinta sufera si autoritatile
publice locale de nivelul intii, care nu au posibilitatea sa fie consultate si
ajutate la nivel de catre Aparatul presedintelui raionului.
In legatura cu aceasta, solicit Guvernului
examinarea acestei situatii si, dupa caz, adoptarea unei decizii privind
excluderea din statul de functii al aparatului presedintelui raionului a
unitatilor care sint vacante mai mult de trei luni de zile.
Multumesc.
Solicit raspunsurile sa fie prezentate in scris.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 4.
Domnul Vasile Balan:
Multumesc, doamna presedinte al sedintei.
Am o interpelare catre Comisia Electorala
Centrala si administratia Companiei “Teleradio-Moldova”. In timpul campaniei
electorale locale din vara acestui an, mai ales pentru turul doi, s-a facut o
agitatie foarte intensa pentru a explica alegatorilor modul si necesitatea de a
vota, de a-si onora datoria civica. Atunci Partidul Comunistilor venea cu
candidatura sa pentru functia de primar general de Chisinau.
Acum partidul comunistilor nu are candidat si
recunoaste ca-i convine actualul primar general interimar si-i convine
conservarea situatiei. Mentionam ca autoritatile electorale, institutiile
publice de radio si televiziune toti manifesta o pasivitate evidenta in ce
priveste informarea cetatenilor si apelurile de participare la vot.
Mai mult ca atit, ele nici nu respecta Codul
electoral si Conceptia adoptata de Comisia Electorala Centrala, care prevad ca
dezbaterile la institutiile publice sa fie in timp de maxima audienta pentru a
fi urmarite de cit mai multi cetateni, asa cum a fost in vara.
Acum insa postul TV Moldova-1 a transferat
dezbaterile la orele 17.00 si 10.00, ore de audienta redusa. Se vede clar ca
autoritatile in loc sa stimuleze, saboteaza participarea la alegeri. Intr-o
asemenea situatie, sansa cetatenilor de a vota activ si constient este minima,
iar exercitiul democratic se transforma intr-o farsa.
Solicit Comisiei Electorale Centrale si
conducerii de la “Teleradio-Moldova” sa explice incalcarea conceptiei de
reflectate a campaniei electorale, reducerea volumului de spoturi si mesaje
destinate informarii si activizarii alegatorilor, precum si plasarea
dezbaterilor la ore de mica audienta, care priveaza cetatenii de dreptul la
informare. Solicit in scris aceasta informatie.
Doamna Maria Postoico:
Stimati colegi, eu as solicita ca
dumneavoastra sa va prezentati, fiindca trebuie sa fie inscris de la cine a
parvenit aceasta solicitare.
Microfonul nr.3.
Domnul Nicolai Gutul:
Спасибо, госпожа председательствующая! У меня депутатский запрос Генеральному прокурору. Уважаемый Генеральный прокурор, в июле
месяце сего года я лично подавал запрос. Обратите особое
внимание на злостных неплательщиков налогов, в частности
экономических агентов: коммуна Василеуць – господин Гуцу, коммуна
Хилиуць – господин Врабий, есть также и другие коммуны, которые практически на протяжении
трех-четырех лет не выполняют решения ни прокурора района, ни судебных инстанций, и сегодня около 20 миллионов
не достает в бюджет.
В октябре месяце я направил депутатский запрос
председателю района господину Табырцэ, налоговой инспекции,
районному прокурору, а также копию Премьер-министру Василе Тарлеву, чтобы разработать комплекс мероприятий и в течение ноября ликвидировать
историческую задолженность, чтобы при рассмотрении бюджета
на 2006 год предусмотреть те объекты социального характера, которые нуждаются в
реконструкции. Прошу дать письменный ответ.
И второй депутатский запрос в адрес
Министерства культуры. Господин министр, на протяжении 6 лет, с 1997 года по
2002 год, по инициативе общественной организации «Вече» восстанавливался и
сооружался мемориальный музей штаба 2-го Украинского фронта при финансовой поддержке
различных регионов Российской Федерации, Украины, на что
спонсорами была предоставлена помощь в размере более
2 миллионов леев.
При поддержке Президента Владимира Воронина с
января 2002 года мемориальный музей штаба 2-го Украинского фронта в селе Малиновское был передан на баланс Министерства культуры со статусом филиала национального музея и с внесением в реестр памятников истории и культуры,
охраняемых государством.
Надо сказать, что на протяжении четырех лет Министерство культуры регулярно осуществляло оплату труда трех охранников и заведующего
филиала. В преддверии 60-летия победы и 60-летия освобождения Молдовы по линии
«Вече» осуществлялась оплата труда экскурсовода в сумме
600 леев.
Но во втором полугодии этого года в связи с
тем, что «Вече» не может оплачивать ставку экскурсовода, музей вновь становится
бесхозным. Никому это не нужно. В целях недопущения повторного забвения,
которое происходило в середине 90-х годов, и в
целях дальнейшего патриотического воспитания я прошу Министерство
культуры разработать комплекс мероприятий, чтобы этот музей не носил формальный
характер и дальше продолжал эффективную деятельность.
Прошу дать письменный ответ.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr.4.
Doamna Valentina Serpul:
Adresez aceasta interpelare Procurorului
General al Republicii Moldova. Pe parcursul ultimei perioade mi-au parvenit din
partea locuitorilor orasului Causeni mai multe sesizari prin care petitionarii
se pling de comiterea mai multor fraude in legatura cu acordarea spatiului
locativ de catre autoritatile locale responsabile.
Unul dintre aceste cazuri este si cel al
cetateanului Streltov, participant la conflictul din 1992, care inca in 1995 a
primit bon de repartitie prin care i se oferea un apartament, dar care a fost
repartizat, in contradictie cu legislatia in vigoare, altei familii.
La numeroasele interpelari facute de acesta,
autoritatile se justifica prin lipsa apartamentelor. Dar anumite persoane,
chiar persoane angajate in aparatul primariei, au primit in ultimul timp
apartamente.
In legatura cu aceasta, va rog respectuos,
stimate domnule Procuror General, sa dispuneti de urgenta verificarea modului in
care a fost tratat cetateanul Alexandru Streltov, reiesind din drepturile de
care dumnealui ar trebui sa se bucure potrivit legii in vigoare, si legalitatii
acordarii spatiului locativ de catre primaria Causeni in perioada 1999-2005.
Despre rezultatele examinarii si cu privire la
masurile in urma acestora, va rog sa ma informati in scris in termenul prescris
de lege.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr.5.
Domnul Ion Varta:
Multumesc, doamna presedinte al sedintei.
Aceasta interpelare i-o adresez domnului Vladimir Molojen, ministrul
dezvoltarii informationale. Cu ceva timp in urma mi-a parvenit raspunsul la
interpelarea pe care i-o adresasem ministrului dezvoltarii informationale, in
care m-am referit la taxarea incorecta a convorbirilor telefonice ale
locuitorilor fostelor si actualelor raioane Cainari, Ceadir-Lunga, Vulcanesti,
care sint nevoiti sa achite, in mod absolut nejustificat, taxe interurbane
pentru convorbirile locale.
Scrisoarea de raspuns semnata de domnul
viceministru Pavel Buciatchi contine constatarea ca in cazul dat nu au fost
depistate nici un fel de incalcari.
In atare circumstante ma vad obligat sa
mentionez ca articolele 22 si 23 din Legea cu privire la statutul deputatului
prevad sanctiuni drastice pentru acele persoane care prezinta informatii false
sau eronate.
N-as dori deocamdata sa sesizez Procuratura
Generala in legatura cu acest fapt si de aceea reiterez interpelarea mea in
legatura cu taxarea incorecta a convorbirilor telefonice ale locuitorilor
fostelor si actualelor raioane Ceadir-Lunga, Cainari, Vulcanesti si repunerea
acestor cetateni in drepturile lor firesti. Solicit un raspuns in varianta
scrisa.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr.4.
Domnul Oleg Serebrian:
Va multumesc mult, doamna presedinte al
sedintei.
In primul rind, vreau sa reiterez intrebarea
mea adresata Ministerului Afacerilor Externe acum doua saptamini. Am primit un
raspuns in forma scrisa, insa sint citeva momente neclare. Mai mult decit atit,
in ultimul timp, si pe adresa mea electronica, si pe adresa electronica a
diferitor publicatii din Chisinau, parvin scrisori, ce-i drept, anonime, care
contin diferite plingeri referitoare la actuala conducere a Ministerului
Afacerilor Externe.
Din acest considerent, as invita pe cineva din
conducerea Ministerului de Externe sa raspunda la interpelarea pe care am
facut-o acum doua saptamini.
Si a doua intrebare, doamna presedinte al
sedintei, as vrea s-o adresez domnului Marian Lupu, Presedintele Parlamentului
sau oricarui dintre conducatorii actualului legislativ de la Chisinau. Ea este
legata de problema transportului din Parlament. A facut doua tentative de acest
gen deputatul crestin democrat domnul Susarenco. Insa, din cite cunosc, nu
stiu, poate domnul Susarenco ma va contrazice, raspuns asa si n-a primit nici
dumnealui, nici noi.
Din cite imi amintesc, in luna aprilie, la
sedinta Biroului permanent s-a discutat urmatorul lucru. Deputatii au dreptul
sa beneficieze de masinile din garajul Parlamentului timp de 5 ore in raza
municipiului Chisinau. Membrii Biroului permanent au dreptul sa beneficieze de
acest transport timp de 10 ore, tot in raza municipiului Chisinau. Este
adevarat sau nu? Asta este decizia pe care am luat-o.
As vrea sa stiu cum se face. 5 ore pe luna –
asta este ceea ce am hotarit noi la Biroul permanent al Parlamentului. Cum se
face ca masini cu numere de inmatriculare ale Parlamentului circula in diferite
raioane ale republicii, unde vreti, in toate raioanele. Se vorbeste ca
deputatii din fractiunea majoritara se fac vazuti circulind in aceste masini.
Cine da dispozitii ca deputatii respectivi sa iasa din raza municipiului
Chisinau in masinile Parlamentului. Ori de cite ori am cerut, mi s-a refuzat
acest lucru. Mai mult decit atit, vineri seara, daca se suna la garajul
Parlamentului si se solicita o masina se spune: toate masinile sint plecate in
teren.
Am dori sa stim care este bugetul pentru
transportul deputatilor – trebuie sa existe undeva un buget de acest gen – cum
se utilizeaza transportul si, in general, ar fi bine sa stim de cite ore, incepind
cu lina aprilie, fiecare deputat a beneficiat in Chisinau si in afara
municipiului Chisinau de transportul Parlamentului. Se comite o ilegalitate cind
masinile Parlamentului se plimba in afara municipiului Chisinau. Se incalca
regulamentul adoptat de noi.
Mai mult decit atit, din anumite surse, intelegem
ca deputatii care nu sint nici macar membri ai Biroului permanent, practic,
dispun de masini de serviciu din garajul Parlamentului. As dori sa am raspuns
la aceste intrebari, daca este posibil saptamina viitoare. Si o dezbatere
chiar, intr-adevar.
Va multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr. 5.
Domnul Anatolie Onceanu:
Multumesc.
Am o interpelare catre Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei.
Rog sa ma informati, prin ce se lamureste
faptul ca dupa ce, la 28 septembrie anul curent, colaboratorii centrului l-au
arestat pe primarul satului Scorteni raionul Telenesti, chipurile pentru luare
de mita in suma de 300 de dolari, si a fost sigilata primaria, peste citeva
zile primarul este eliberat si isi continua activitatea fara nici o lamurire
oamenilor si activului satului.
Asa s-a intimplat ca de data aceasta primarul
prins in flagrant delict si repejor eliberat este comunist. Bine, eu nu cer,
doamne fereste, ca primarul dat sa fie din nou retinut. Eu rog Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, in legatura cu faptul ca m-au
sesizat cetatenii satului, sa ma informeze, si, in mod special, sa informeze
consiliul local, ce se intreprinde pe marginea acestui caz pentru a curma
zvonurile de partizanat politic din partea centrului. Rog in scris.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr.4.
Domnul Ivan Banari:
Multumesc. Am o interpelare adresata
Guvernului. Pe parcursul lunilor septembrie–noiembrie am avut mai multe
adresari de la fostii angajati ai Societatii pe Actiuni “Balti-Mitreut” din
municipiul Balti. Intreprinderea in cauza este succesorul de drept al fostului
“Vtorcermet” republican. La momentul actual, Societatea pe Actiuni
“Balti-Mitreut” detine licenta numai pentru colectarea, pastrarea si
prelucrarea drugului de metal feros si neferos. Lipsita de posibilitatea de a
comercializa liber productia sa la export, intreprinderea , datorita acestui
fapt, se afla intr-o situatie financiara deplorabila.
Pe parcursul ultimilor ani, conducerea
Societatii pe Actiuni “Balti-Mitreut” in repetate rinduri s-a adresat diferitor
organe ale puterii centrale cu rugamintea de a interveni in solutionarea
problemelor intreprinderii. In adresarile sale, Societatea pe Actiuni
“Balti-Mitreut” a prezentat si o analiza generala a situatiei din ramura
respectiva, aducind argumente si facind propuneri concrete pentru imbunatatirea
conditiilor de activitate si dezvoltare a ramurii. Propunerile in cauza nu au intilnit
nici o reactie din partea autoritatilor. Si intreprinderea, pina in prezent, nu
a primit un raspuns clar la rugamintile sale.
Tinind cont de cele mentionate, solicit, intr-un
termen cit mai restrins, o expertiza competenta si responsabila a
rationalizarii argumentelor invocate de aceasta intreprindere in ce priveste
modificarea legislatiei in vigoare, precum si propunerile Guvernului privind inviorarea
situatiei economice a intreprinderii. Rog ca pregatirea acestei analize sa fie
luata la control personal de domnul Prim-ministru.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Microfonul nr.3.
Domnul Gheorghe Popa:
Doamna presedinte al sedintei, eu am un anunt,
daca-mi permiteti? Vad ca nu mai sint doritori.
Doamna Maria Postoico:
Nu mai sint. Poftim.
Domnul Gheorghe Popa:
Pentru membrii Comisiei pentru politica
economica, buget si finante, la ora 15.00 in biroul 109 va avea loc sedinta
comisiei.
Multumesc.
Doamna Maria Postoico:
Stimati colegi, putina rabdare!
Vreau sa fac si eu un anunt. Rog pe toti
presedintii comisiilor, pe parcursul zilei de astazi si pina miine la ora
16.00, sa prezinte propuneri pentru ordinea de zi pe perioada 1 – 9 decembrie
anul curent.
Ordinea de zi a sedintei este epuizata. Va
anunt ca urmatoarea sedinta a Parlamentului va avea loc joi, pe data de 24
noiembrie, la ora 10.00.
Sedinta o declar inchisa. Va multumesc.
Sedinta s-a incheiat la ora 11.25.
Stenograma a fost pregatita pentru
publicare
de catre Directia documentare parlamentara
a Aparatului Parlamentului.
|